Salt la conținut

Sărurile de aluminiu

Sărurile de aluminiu sunt utilizate de peste o jumătate de secol ca ingredient activ în produsele antiperspirante pentru a controla transpirația și mirosurile corporale asociate. De fapt, utilizarea tradițională a aluminiului pentru a combate mirosurile corporale datează de secole în regiuni precum Europa, Mexic, Thailanda și Asia. În zilele noastre, sărurile de aluminiu ajută milioane de oameni din întreaga lume să se simtă bine și să miroasă plăcut, dar și să aibă mai multă încredere în ei.

A person using a deodorant

Produsele antiperspirante care conțin săruri de aluminiu sunt eficiente, evaluate pe larg și sigure pentru o utilizare regulată. Această opinie este sprijinită de cercetătorii în domeniul siguranței din cadrul Unilever, precum și de către un număr de experți în cancer, organizații caritabile și autorități sanitare.

Răspunsuri la întrebările dvs.:

Ce sunt sărurile de aluminiu?

Sărurile de aluminiu provin din aluminiu, un element des întâlnit pe Pământ. Aluminiul se găsește în mod natural în sol, apă și multe alimente.

De ce se folosesc sărurile de aluminiu în antiperspirante?

Sărurile de aluminiu sunt utilizate ca ingredient activ în produsele antiperspirante – pentru a controla transpirația și mirosurile corporale asociate. În momentul aplicării antiperspirantului, sărurile se dizolvă în transpirația sau umezeala axilei. Substanța dizolvată formează un gel, care creeză un „dop” temporar în glanda sudoripară, reducând cantitatea de transpirație care ajunge la suprafața pielii. Sărurile de aluminiu sunt de asemenea și agenți antimicrobieni naturali, prin urmare controlează bacteriile de pe piele, reducând mirosurile neplăcute.

Care este diferența dintre un antiperspirant și un deodorant?

Antiperspirantele funcționează în două moduri: prin a preveni transpirația să ajungă la suprafața pielii și prin a controla bacteriile ce provoacă mirosul corporal. Deodorantele nu afectează fluxul transpirației, acestea doar previn mirosul corporal.

Pot sărurile de aluminiu fi folosite în siguranță?

Antiperspirantele sunt utilizate de peste o jumătate de secol și sunt eficiente, evaluate pe larg și sigure pentru o utilizare regulată. Siguranța este una dintre prioritățile Unilever și toate produsele noastre sunt evaluate riguros înainte de a fi introduse pe piață. De asemenea, revizăm toate proiectele noi de cercetare și oferim fonduri pentru studii, cu scopul unei asigurări suplimentare.

Folosirea antiperspirantului crește șansele de a dezvolta cancer de sân sau Alzheimer?

Diverse studii de cercetare au căutat o conexiune între aluminiul din antiperspirante și cancerul de sân sau Alzheimer. Cu toate acestea, experții în cancer, organizațiile caritabile și autoritățile sanitare, incluzând Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA și Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorilor al UE, spun că nu există dovezi științifice concludente că riscul de a dezvolta cancer de sân sau Alzheimer crește din cauza utilizării antiperspirantelor.

Prin blocarea glandelor sudoripare, antiperspirantele opresc eliminarea unor toxine dăunătoare din corpul uman?

Nu. Aproape 95% din toxine sunt eliminate din corp prin intermediul ficatului și rinichilor. Corpul transpiră pentru a controla temperatura, nu pentru a elimina toxine. Majoritatea din cele 2-5 milioane de glande sudoripare ale corpului nu se găsesc în zona axilei, prin urmare acestea nu sunt afectate de antiperspirante. Numai 1% din transpirația corporală este produsă în zona axilară. Singura diferență este că suntem mai conștienți de aceasta, pentru că nu se evaporă atât de repede ca pe restul corpului.

Există alternative la produsele antiperspirante cu săruri de aluminiu?

Oamenii pot alege să folosească deodorantele noastre pentru a controla mirosul corporal și a simți prospețime. Aceste produse sunt diferite de antiperspirante în sensul că ajută la controlul bacteriilor ce provoacă mirosul corporal, dar nu conțin săruri de aluminiu care reduc fluxul transpirației.

Cum pot deosebi produsele Unilever care conțin săruri de aluminiu?

Cea mai întâlnită sare de aluminiu pe care o utilizăm este clorhidratul de aluminiu. Sărurile de aluminiu utilizate în produsele noastre antiperspirante sunt incluse pe o listă de ingredinte de pe ambalajul produsului.

“NU EXISTĂ NICIO PROBĂ CONCLUDENTĂ CARE SĂ INDICE CĂ UTILIZAREA COSMETICELOR ȘI PRODUSELOR DE ÎNGRIJIRE A PIELII CARE CONȚIN ALUMINIU POT RIDICA RISCUL DE CANCER DE SÂN SAU ALZHEIMER, PARKINSON SAU ALTE BOLI NEURODEGENERATIVE.”

Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorilor (SCCS), un comitet independent al Comisiei UE

“STUDIILE NU AU REUȘIT SĂ CONFIRME ROLUL ALUMINIULUI ÎN PROVOCAREA ALZHEIMERULUI. APROAPE TOȚI OAMENII DE ȘTIINȚĂ ÎȘI ÎNDREAPTĂ ATENȚIA ÎN ZILELE NOASTRE CĂTRE ALTE DOMENII DE CERCETARE, ȘI SUNT PUȚINI ACEI EXPERȚI CARE CRED CĂ SURSELE ZILNICE DE ALUMINIU CONSTITUIE O AMENINȚARE.”

Asociația pentru Alzheimer, SUA
Înapoi sus