Salt la conținut

Donorii de formaldehidă

Utilizăm conservanți pentru a ne menține produsele de uz casnic și de îngrijire personală în stare bună: fără conservanți, acestea ar putea fi alterate de bacterii, fungi și mucegaiuri. Ne alegem cu grijă ingredientele de conservare, luând toate măsurile de precauție pentru ca acestea să fie sigure și eficiente pentru consumatorii noștri.

A person washing their hair

Nu utilizăm formaldehidă pentru conservare, sau materii prime conservate cu ajutorul acesteia în produsele noastre. Cu toate acestea, utilizăm „donori de formaldehidă”, cum ar fi dimetil-dimetil hidantoina (cunoscută și sub denumirea de „DMDMH”) în diverse produse de uz casnic și de igienă personală. Aceste substanțe eliberează niveluri scăzute de formaldehidă de-a lungul vieții utile a unui produs, evitând ca acesta să se altereze în timp ce se menține la un nivel regulat. Nu utilizăm donori de formaldehidă în produsele de îngrijire a bebelușilor.

Răspunsuri la întrebările dvs.

Ce este un donor de formaldehidă?

Donorii de formaldehidă sunt folosiţi pe scară largă în produse de îngrijire personală în calitate de conservanți siguri și eficienți. Aceştia eliberează o cantitate mică de formaldehidă de-a lungul vieții utile a unui produs. Această eliberare lentă și limitată păstrează produsul proaspăt, garantând în același timp că nivelul formaldehidei se menține scăzut. Donorii de formaldehidă utilizaţi cel mai frecvent în produsele noastre sunt DMDMH, imidazolidinil uree, diazolidinil uree, hidroxid de sodiu și metil glicinat.

Pot donorii de formaldehidă fi folosiți în siguranță?

Organismele de reglementare și cercetătorii din toată lumea acceptă că donorii de formaldehidă sunt siguri la nivelul la care sunt utilizați în produsele de uz casnic și de îngrijire personală. Grupul de Experți pentru Revizuirea Ingredientelor Cosmetice, un grup independent din SUA, și Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorilor din Europa au confirmat că donorii de formaldehidă sunt siguri, așa cum sunt ei utilizați în produsele cosmetice.

Așa cum se întâmplă cu toate ingredientele pe care le folosim pentru produsele noastre de uz casnic și de îngrijire personală, monitorizăm întotdeauna noile proiecte de cercetare și evoluția reglementărilor. Evaluăm orice nouă informație atunci când devine disponibilă. Dacă această informație modifică evaluarea noastră anterioară privind riscurile, luăm întotdeauna măsuri.

Pot donorii de formaldehidă fi folosiți în siguranță în cazul copiilor?

Așa cum se întâmplă și în cazul adulților, organismele de reglementare internaționale și cercetătorii de vârf acceptă că donorii de formaldehidă sunt siguri pentru copii la nivelul la care sunt utilizați în produsele de uz casnic și de îngrijire personală. Monitorizăm în mod continuu noile proiecte de cercetare și evoluția reglementărilor pentru a garanta că suntem la zi cu cele mai recente idei și cunoștințe. Cu toate că utilizarea donorilor de formaldehidă ar fi sigură, nu îi folosim în produsele de îngrijire a bebelușilor.

“DONORII DE FORMALDEHIDĂ POT FI FOLOSIȚI ÎN CONTINUARE ÎN SIGURANȚĂ ÎN COSMETICE LA NIVELUL STABILIT ÎN CADRUL EVALUĂRILOR INDIVIDUALE PRIVIND REVIZUIREA SIGURANȚEI INGREDIENTELOR COSMETICE.”

International Journal of Toxicology (Revista Internațională de Toxicologie)
Înapoi sus