Fenoxietanolul
Utilizăm conservanți pentru a ne menține produsele de uz casnic și de îngrijire personală în stare bună: fără conservanți, acestea ar putea fi alterate de bacterii, fungi și mucegaiuri. Ne alegem cu grijă ingredientele de conservare, luând toate măsurile de precauție pentru ca acestea să fie sigure și eficiente pentru consumatorii noștri.
Fenoxietanolul este un lichid transparent, incolor, cu un miros subtil de trandafiri, care este prezent în mod natural, dar de cele mai multe ori este sintetic. Este unul din conservanții cel mai frecvent folosiți în produse de îngrjire personală. Este o substanță sigură, eficientă și folosită într-o gamă largă de produse.
Răspunsuri la întrebările dvs.
Ce produse Unilever utilizează fenoxietanol?
Utilizăm fenoxietanol în gama noastră de produse de îngrijire personală, printre care creme hidratante, soluții de curățare, săpunuri, șervețele umede și creme pentru bebeluși. Îl utilizăm de asemenea și în anumiți detergenți de rufe lichizi.
Se poate folosi fenoxietanolul în siguranță de către toate categoriile de vârstă?
S-a dovedit că fenoxietanolul este un conservant sigur și eficient. Diferiți conservanți funcționează mai bine în anumite produse, iar fenoxietanolul este în mod deosebit eficient în formule diluate, care sunt cele mai bune pentru bebeluși.
Evaluările noastre privind siguranța arată că fenoxietanolul este un conservant sigur pentru produse cosmetice cu o concentrație de până la 1%. Acest lucru este în conformitate cu nivelurile permise de către regulamentele Uniunii Europene.
Conservanții eficienți sunt esențiali în produsele destinate copiilor, deoarece aceștia sunt vulnerabili în mod deosebit la infecții. În baza dovezilor științifice existente, când fenoxietanolul se încadrează în nivelul de siguranță stabilit, utilizarea acestuia este sigură pentru toate vârstele, incluzând copii mici. Așa cum se întâmplă cu toate ingredientele pe care le folosim pentru produsele noastre de uz casnic și de îngrijire personală, monitorizăm întotdeauna noile proiecte de cercetare și evoluția reglementărilor.
“FENOXIETANOLUL SE POATE UTILIZA ÎN SIGURANȚĂ ȘI ESTE EFICIENT LA NIVELURILE DESEMNATE ÎN PRODUSELE DE ÎNGRIJIRE PERSONALĂ ȘI COSMETICE... UTILIZAREA SA ÎN SIGURANȚĂ A FOST DOCUMENTATĂ PE LARG ATÂT ÎN CEEA CE PRIVEȘTE EFECTELE SALE ASUPRA SĂNĂTĂȚII OAMENILOR, CÂT ȘI ASUPRA MEDIULUI.”
Phenoxyethanol as a Safe and Important Preservative in Personal Care (Fenoxietanolul în calitate de conservant sigur și important în îngrijirea personală), J Krowka et al., Cosmetics & Toiletries (online: 23 aprilie 2014); versiunea imprimată 129(5) 24-27 (iunie 2014)